Durere, durere, durere!

Septembrie 28, 2011 § 8 comentarii

Am decis sa fim mai sportivi si mai ecologici astazi, asa ca am renuntat la motorizare si am inchiriat niste biciclete de la hotel. Bun, zis si facut! Am plecat la drum pe la ora 11, planuind sa mergem incetisor prin imprejurimi, incetisor pentru ca eu oricum nu pot sa prind o viteza prea mare si nu din cauza bicicletei, ci a maiestriei de care dau dovada la ghidonul acestui mijloc locomotor. Ne-am gandit sa ne mai oprim din cand in cand pe malul apei, la vreo terasa, sa ne hidratam cu cate o bere si sa ne ascundem din calea soarelui arzator. Ne-am fixat si un tel, totusi, sa ajungem la unul din locurile de unde poti sa iei o pluta de bambus si sa plutim pe raul Yulong in jos, pana in apropierea hotelului nostru.

Dupa vreo 5 km si o ora de pedalat pe un drum destul de denivelat, am ajuns intr-un loc ce avea astfel de plute. L-am ignorat insa, deoarece gpsul de pe telefonul lui Serban spunea ca mai avem mult de pedalat pana la destinatie. Asa ca mi-am cumparat doar o palarie si am plecat mai departe.

Mai departe am gasit un loc ce parea a fi de scaldat. Serban n-a rezistat tentatiei si, apa fiind foarte curata de se vedeau toate algele si pestisorii din ea, a intrat sa se racoreasca. Eu, tot datorita faptului ca vedeai tot ce misuna pe acolo, n-am indraznit s-o incerc decat cu picioarele si sa ma stropesc doar pe restul corpului.

(Delia plina de energie si voie buna, la inceput de pedalat)

Dupa acest mic popas, am plecat mai departe. Si am mers, am tot mers, era cald, foarte cald, mi-era sete oricata apa beam, eram transpirati de parca nu ne uscasem inca dupa mica balaceala, ma dureau picioarele, fundul, mainile, dar am mers inainte. Drumul era uneori destul de lat incat sa conduc fara sa-mi tremure mainile pe ghidon, alteori insa era foarte ingust si cu greu am reusit nu cad in vreun sant. Mai erau si cativa localnici, unul pe bicicleta, altul pe scuter, care se tineau dupa noi si ne tot indrumau, de parca eram la Tour de France si le era frica ca n-o sa reusim sa ajungem la ultimul fanion.

(drum in lucru, pauza pentru muncitori pana se descarca camionul)

Si in sfarsit, dupa multe ore de pedalat si vreo 15 km, in care fiecare cotitura speram sa fie ultima, am ajuns. Eram usurata, bucuroasa ca tot chinul legat de pedalat a luat sfarsit, convinsa ca n-as mai fi putut sa invart pedalele nici macar un milimetru in plus. Insa, surpriza, nu eram unde trebuia sa fim, dupa cum ne-au lamurit destul de repede sustinatorii nostrii, ci mult mai departe, vreo 10 km mai departe. Am crezut ca o sa lesin, m-a apucat disperarea si m-am prabusit epuizata si fara vlaga pe o piatra.

Dupa o vreme insa, aflati in situatia de a scoate mult mai multi bani din buzunar decat ne propusesem pentru a pleca de acolo altfel decat cu mijloacele proprii, ne-am mobilizat, sau mai bine zis m-am mobilizat, eu fiind veriga slaba, si am plecat pe alt drum, pentru a ajunge din nou la destinatia ratata.

(barbati descarcand plutele de bambus)

Dupa alte 2 ore, in care mi-am depasit cu mult limita de anduranta, am ajuns in sfarsit unde trebuie. Acolo au tabarat pe noi vreo 5 chinezoaice de varste diferite si dupa ceva negocieri am cazut de acord la 80 de lei pentru plimbarea cu pluta. Numai ca ele au luat banii si au plecat, lasandu-ne sa ne uitam de la chinez la chinez, sperand sa fie vreunul care sa ne faca semn sa ne urcam pe ceva. Nimic, toti ne ignorau cu desavarsire. Ne-am dus iar dupa chinezoaice, noi rastindu-ne in engleza, ele in chineza si toate odata. Pana la urma mi-am pierdut rabdarea si am inceput sa tip in romana si am tot tipat pana cand am reusit miracolul, le-am facut pe toate sa taca. Intr-un final, dupa vreun sfert de ora de parlamentari fiecare pe limba lui, au facut rost si de un impingator la pluta, care s-a dovedit a fi unul dintre cei ce statusera tot timpul pe langa noi, dar probabil fusese scufundat intr-o lene prea mare ca sa se poata misca.

Dupa ce ne-am vazut cu greu pe o pluta, am putut de data asta sa ne relaxam, sa admiram peisajul, sa ne bagam picioarele in apa, sa fim stropiti din cand in cand de chinezul nostru, intentionat sau nu, n-am reusit sa aflam, sa primim fiecare si cate-o lovitura de bata, Serban in cap, eu peste picior, iarasi nu stiu daca intentionat, sau pur si simplu am dat peste cel mai neindemanatic manuitor din zona. Plutele erau formate din 10 bete lungi si foarte groase de bambus printre care intra apa, doua scaune din bambus in care stateam noi si un chinez cu un bat lung si subtire tot de bambus cu care se impingea in albia nu prea adanca a raului. Din cand in cand mai dadeam peste un fel de baruri plutitoare la care am ramas surprinsi dar imuni, noi cumparandu-ne berile mult ravnite de pe mal si peste mici cascade ce ne stropeau din plin cu apa racoroasa si binevenita la traversarea lor.

(s-a lasat intunericul cand am reluat pedalatul spre hotel)

Dupa o ora si jumatate de lenevit pe pluta am ajuns la final, dar a trebuit din pacate sa mai pedalam putin ca ajungem la hotel, unde am putut sa ne racorim cu o bere trupurile frante de oboseala, fericiti ca nu ne-am dat batuti. In total am parcurs 25 de km (am verificat pe GPS cand am ajuns la hotel pentru ca nu ne-a venit sa credem), poate pentru Armstrong o nimica toata, dar pentru noi…

Sa speram ca maine nu va fi la fel de obositor…

Anunțuri

§ 8 Responses to Durere, durere, durere!

What’s this?

You are currently reading Durere, durere, durere! at Meste în cuvinte.

meta

%d blogeri au apreciat asta: