Am pus umarul la constructia Chinei!

Am plecat din nou la drum, in ultima noastra zi in Yangshuo, alaturi de credinciosul nostru scuter pe o vreme usor instabila, dar foarte placuta. Noaptea trecuta plouase si a mai plouat din nou si in timp ce ne-am luat micul dejun, asa ca aerul era racoros, iar cerul gri-albastrui nu dadea semne ca ar avea de gand sa lase soarele sa-si faca simtita prezenta. Ne-am echipat cu bocancii si cu gecile subtiri de ploaie si am plecat sa hoinarim, incercand sa gasim drumuri noi, nebatute inca, nu pentru ca ne-am fi plictisit de drumurile deja umblate, dar vrand sa nu ratam cumva vreun alt peisaj spectaculos.

Tot mergand pe drumuri mai mult sau mai putin circulate, am dat la un moment dat peste un grup mare de femei ce munceau la constructia unui drum. Sarcina lor era sa care pamant cu ajutorul a doua farase mari de metal agatate de un bat de bambus, creand un fel de balanta. Serban a vrut sa ne apropiem de ele ca sa le poata fotografia, dar nu se astepta sa fie pus sa si munceasca pentru asta. N-a fost prima data cand a fost invitat sa participe la munca bruta, dar a fost prima invitatie careia i-a dat curs. Desi instalatia respectiva parea grea, nu a realizat cat de mult le subapreciase pe aparent firavele femei, pana nu a ridicat-o el insusi cu un efort mult mai mare decat si-ar fi inchipuit. Sper sa nu se planga deseara de dureri de spate! Ulterior i-au facut semne catre roaba plina de pamant sa o care si pe aia. A refuzat politicos!

(batran ducandu-si acasa gastele, cu toate ca nu pareau ca au nevoie de indrumari)

Am gasit pe harta un lac despre care nu auzisem nimic, asa ca am pornit sa-l cautam, in propria noastra incercare de explorare. Dupa o vreme a inceput sa ploua, intai cateva picaturi dispersate, apoi destule incat sa fie nevoie sa ne tragem glugile pe cap si ne inchidem bine fermoarele gecilor. Cu toate astea, ploaia nu era destul de puternica incat sa impiedice micul nostru scuter sa ne duca in siguranta mai departe, dimpotriva, ii sporea farmecul, atat calatoriei, cat si peisajului. Am ajuns dupa o vreme la mult cautatul lac, intelegand vazandu-l, de ce nu era semnalizat deloc, nu era decat o balta mare pe o campie pustie. Trebuia sa ne fi dat seama ca daca nu este facuta nicio publicitate in jurul lui, inseamna ca nu prezinta niciun interes.

Am observat ca daca vreun loc are cat de putin potential turistic, chinezii nu prididesc sa profite in orice fel de pe urma lui si sa-l prezinte in toate ghidurile si ofertele turistice. Recunosc ca ii admir si invidiez, pentru ca noi romanii, desi avem multe zone frumoase, nu suntem in stare sa le amenajam si sa le integram intr-un circuit turistic la fel de atractiv. De exemplu, unul din muntii din zona e perforat de un cerc mai mult sau mai putin perfect. Imediat, i s-a spus muntelui Moon Hill si s-a pus o taxa la poalele lui pentru cine vrea sa-l escaladeze ca sa vada gaura mai bine. Noi n-am fost atrasi de perspectiva si ne-am multumit sa-l privim de la distanta, dar pe altii i-a convins. Sau alt exemplu, raftingul. Am gasit o terasa in imprejurimi, pe marginea raului Yulong, unde ne-am relaxat pentru o vreme si de unde am putut observa cat de dezvoltata este aceasta afacere. Sunt mai multe puncte de-a lungul raului de unde te poti urca pe pluta, iar cat timp am stat noi la terasa nu cred ca a fost vreun moment in care sa nu vedem macar o pluta, daca nu chiar 5 in acelasi timp trecand pe rau in jos, sau sa nu auzim huruitul masinilor ce carau plutele inapoi in aval.

Sau muntii. S-au gandit probabil ca sunt prea spectaculosi ca sa-i lase sa fie admirati doar ziua, asa ca i-au luminat aproape pe toti din zona orasului si mai mult, au creat un spectacol de lumini in jurul lor, cu o intreaga coregrafie si cu preturi pe masura, biletele incepand de la 120 lei si mergand pana la 340 lei. N-am mers sa-l vedem, de teama sa nu fim dezamagiti la fel ca de pescuitul cu cormorani, desi ei efectiv ne-au placut, erau frumosi si foarte bine dresati.

Mai departe, pe o sosea mai mare, am vazut o adunare ce participa la o inmormantare, erau adunati in jurul unui sicriu si aruncau cu zeci de pocnitori rosii in mijlocul drumului, provocand o galagie de a trebuit sa ne acoperim urechile. Strada devenise aproape rosie de cate pocnitori au fost folosite, intrarea in lumea de apoi se face cu mare galagie conform traditiei ca spiritele sa fie anuntate.

Maine il parasim pe dragul nostru scuter si plecam mai departe…